Fascinant, provocator, alambicat, frustrant, autoritar, diferit - numai câteva dintre adjectivele care se potrivesc sistemului de drept al Uniunii Europene. Din toate, primul care îmi vine în minte și ultimul care rămâne la sfârșitul unei zile de lucru este fascinant.

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Trebuie să construim ceva precum Eurinfra

De mult timp visez cu ochii deschiși la o megabază de date în domeniul dreptului UE, similară celei pe care colegii magistrați din Țările de Jos o au la dispoziție în cadrul rețelei lor naționale numită Eurinfra. O bază de date în care auditorii de justiție și magistrații români să aibă acces la materialele necesare studiului și aplicării dreptului UE de manieră structurată și exhaustivă. Drumul este lung, vorba lui Bob Dylan, dar trebuie început de undeva.
Din ianuarie 2011, am pornit la treabă și am reactivat pe situl INM, în cadrul Centrului de resurse juridice, o secțiune de drept UE. Am obținut permisiunea de a urca pe situl oficial tabelul cu evidența cererilor preliminare trimise din România, așa că l-am transferat complet de pe blogul meu.

Pentru început, baza de date cuprinde patru categorii:
  • Materiale pentru studiul dreptului UE, o categorie generală, unde vor fi disponibile integral sau prin referință diverse materiale pe care le apreciez ca utile în procesul de învățare și aprofundare a noțiunilor specifice.
  • Documente utile pentru studiul trimiterilor preliminare, o secțiune dedicată mecanismului trimiterilor preliminare prevăzut de art. 267 TFUE
  • Documente utile referitoare la taxa auto, o categorie specializată în care îmi propun să țin o evidență a diferitelor aspecte procedurale și de fond.
  • Cereri preliminare trimise de instanțele din România - fiecare cerere preliminară trimisă de o instanță din România va avea propria fișă, în care vor fi cuprinse informații legate de întregul proces al trimiterii, de la cererea preliminară, obiectul litigiului principal, fazele care se derulează în fața Curții de Justiție, și până la hotărârea sau ordonanța Curții, cu comentarii și referințe bibliografice pe marginea cauzei respective.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu