Fascinant, provocator, alambicat, frustrant, autoritar, diferit - numai câteva dintre adjectivele care se potrivesc sistemului de drept al Uniunii Europene. Din toate, primul care îmi vine în minte și ultimul care rămâne la sfârșitul unei zile de lucru este fascinant.

duminică, 8 mai 2011

Buletinul de vot este disponibil pe situl INM

Tocmai a fost publicat pe situl INM un reminder al anunțului privind alegerile celor doi reprezentanți ai formatorilor în Consiliul științific, însoțit de scrisorile de intenție și CV-urile celor trei candidați.
Având în vedere că se poate vota și la distanță, prin fax sau e-mail (trimis expertului care se ocupă cu alegerile, Ruxandra Ana, la adresa ruxandra.ana@inm-lex.ro), numai în ziua de 10 mai, până la ora 12,00, sperăm că vom avea o bună participare la vot.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu