Fascinant, provocator, alambicat, frustrant, autoritar, diferit - numai câteva dintre adjectivele care se potrivesc sistemului de drept al Uniunii Europene. Din toate, primul care îmi vine în minte și ultimul care rămâne la sfârșitul unei zile de lucru este fascinant.

luni, 2 mai 2011

Aplicarea hotărârii Tatu - dezbatere la INM

Pe 10 mai 2011, INM organizează o dezbatere în legătură cu aplicarea hotărârii preliminare din cauza C-402/09, Tatu. Curțile de Apel au fost invitate să desemneze câte un judecător din cadrul secțiilor de contencios administrativ. Au confirmat participarea dl. Horațiu R. Radu, subsecretar de stat, Agentul Guvernului Romaniei pentru CJUE și dna Roxana Rizoiu, formator INM. Voi modera dezbaterile împreună cu dl. Liviu Ungur, judecător la CA Cluj și dl. Marius Galan, judecător la CA Suceava. Seminarul este organizat de expert Nadia Roman.
Ce a zis de fapt Curtea de Justiție în Tatu? The jury is still out.
Pe fond, trebuie restituit și cât trebuie restituit? Ce rol are procedura prealabilă administrativă? Sunt aplicabile principiile din Tatu și în cazul versiunilor ulterioare ale ordonanței? Se pun probleme din perspectiva accesului la justiție? Care sunt tipurile de căi legale la care se recurge? Este necesară o modificare legislativă?
Ne propunem să atingem aceste aspecte în cursul zilei de dezbateri, dar asta nu înseamnă că sunt singurele care vor fi abordate. Ideile sunt binevenite, mai ales că voi pune în scris concluziile dezbaterilor cât de repede posibil după ziua de marți.

2 comentarii:

  1. Cred ca ar fi foarte interesat sa aflam un rezumat al acestei dezbateri !

    RăspundețiȘtergere
  2. Am publicat pe 17 mai concluziile dezbaterii pe situl INM, la sectiunea dedicata taxei auto, aici
    http://www.inm-lex.ro/ue/resurse/documente-taxa-auto/#concl
    Multumesc pentru idee, am sa postez si aici un anunt pentru toata lumea - tot uit ca putina lume consulta situl INM regulat :)

    RăspundețiȘtergere